Citate Octavian Paler I
Categorie Citate de dragoste, Octavian Paler | scris de Citate | 56 Commentarii » 
Citate Octavian Paler
- Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.
- Îmi iubesc ţara atunci când nu mă uit la televizor şi când nu merg pe stradă.
- A aştepta înseamnă a supravieţui cât mai mult, a aluneca spre moarte încet.
- Curajul este, aş zice, o frică în care s-a pus ordine; ceea ce te ajută să te agăţi de partea de frică unde pierderile sunt mai mici.
- Ce las in urma mea: un destin sau o biografie?
- Dragostea e o luptă între două suflete şi între două trupuri în care uneori nu e niciun învingător, alteori nu e niciun învins.
- A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi.
- O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic.
- A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea.
- Pământul e singurul loc în care se poate crea Paradisul.
- Scepticismul este o infirmitate, nu o sursă de vanităţi.
- Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
- Singurătatea nu e o victorie înaintea celorlalţi, ci e de fapt un naufragiu personal.
- Timpul e o fiară care are nesfârşita răbdare de a înghiţi totul.
- Oricât de frumoasă ar fi o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere.
- Cred că aş putea să înşir câteva sute de mirosuri ale ierbii, în funcţie de ceasurile zilei, de ploaie, de soare, de anotimp, de pământ, de umbră, de înălţime, de gradul de umezeală ori de uscăciune. Aş putea deosebi acum, bănuiesc, cu ochii închişi murele oloage de murele crescute în tufe, foşnetul unui fag de foşnetul unui brad. În schimb, multe din cele trăite s-au estompat, lăsând în urmă goluri, ca într-o pădure arsă pe jumătate. Această descoperire mă obligă să admit că memoria mea seamănă acum cu o oglindă spartă, care-mi restituie frânturi de viaţă.
- Tinereţea nu mai e decât o zdreanţă aurie, pe care o târăsc amintirile.
- Din ce în ce mai puţin soare şi din ce în ce mai multă amintire a soarelui…
- Un nebun nu se mai teme de nebunie.
- Nimic nu m-a emoţionat până acum în Mexic ca fluturii proliferaţi pe statui, pe frunţile şi pe piepturile luptătorilor. Ei îmblânzesc măştile care i-au îngrozit pe spanioli.
- Nu există, poate, ceva mai trist decât un om care vrea să fie vesel cu orice preţ.
- Nimic nu m-a emoţionat până acum în Mexic ca fluturii proliferaţi pe statui, pe frunţile şi pe piepturile luptătorilor. Ei îmblânzesc măştile care i-au îngrozit pe spanioli.
- Cine a văzut speranţa, nu o mai uită. O caută sub toate cerurile şi printre toţi oamenii. Şi visează că într-o zi o va întâlni din nou, nu ştie unde, poate între ai săi.
- Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.
- Una din prejudecăţile lumii noastre este de a pune eticheta, de a clasifica totul; oamenilor li se pare că au şi înţeles ceea ce au clasat.
- Nu s-a zis că adevărul unui om este ceea ce el ascunde?
- Am învăţat să iubesc, ca să fiu iubit.
- Numai că la o carte e mai uşor să-ţi dai iluzia că poţi să rămâi la aceeaşi pagină. Chiar dacă şi asta e o iluzie. O minciună. Pentru că, dacă rămâi la aceeaşi pagină, de fapt citeşti mereu o pagină nouă pe măsură ce îmbătrâneşti.
- Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit.
- Cu toate mizeriile şi nedreptăţile ei, lumea e singurul loc unde putem spera să ni se facă dreptate.
- Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni.
- Daca iubeşti un om perfect, n-ai niciun merit că-l iubeşti.
- Uneori aşteptarea ne maturizează, alteori ne omoară. V-aţi gândit vreodată că o aşteptare nu seamănă cu alte aşteptări? Aşteptările diferă între ele ca oamenii.
- Să avem mai puţin umor, amintindu-ne că filosofia noastră naţională, întemeiată pe ideea că “bietul om” e “supt vremii”, a fost formulată de un om căruia i s-a tăiat capul.
- Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de istorie.
- Ca să fii profet, trebuie să-i aparţii lui Dumnezeu. Fiecare profet are un Dumnezeu pe care-l serveşte. Nu se poate să fii aşa, profet pe contul tău.
- Tentaţia noastră de a bagateliza orice prin băşcălie, prin zeflemea, nu e singura care ni-l face străin pe Don Quijote, împiedicându-ne să ajungem la ce este dincolo de partea amuzantă a aventurilor lui.
- În acele nopţi stranii am înţeles că mitologia e un fel de copilărie a istoriei.
- Pentru Pitagora sufletul avea forma pătrată. La vechii chinezi pătratul neînchis era simbolul infinitului. Mondrian şi-a petrecut douăzeci de ani din viaţă desenând pătrate.
- S-ar zice că Petraşcu a fost obsedat toată viaţa de o idee scumpă romanticilor: timpul apus vorbeşte neîntrebat.
- Bătrân, Hals dă impresia că şi-a pierdut verva. Dar au fost descoperite la el douăzeci şi şapte de nuanţe de negru.
- Nu ştiu dacă pictorii frumoşi, cum a fost, se pare, Dante Gabriel Rossetti, s-au gândit vreodată la Narcis, făcându-şi autoportretul. Ceea ce ştiu e că întreg procesul intentat lui Narcis are la bază o lacună de lectură.
- Cine se caută pe sine, găseşte lumea, cine caută lumea, se găseşte pe sine.
- Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.
- Viitorul există deja, într-o măsură, în noi, sub forma amintirii.
- Nu toată lumea e capabilă să stea în mlaştină până la gât şi să surâdă. Unii nu se pot abţine să nu dea din mâini, încercând să iasă, chiar dacă astfel se scufundă cu totul.
- Dragostea seamănă atât de bine cu lipsa ei încât uneori se confundă.
- Cei pregătiţi să înţeleagă un lucru n-au nevoie, oricum, ca acel lucru să le fie strigat în urechi.
- Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este şi cel mai scurt drum de la om la el însuşi.
- În faţa lipsei de logică a lucrurilor, nu e eficace decât puterea cu care crezi în ceva.
- Lacatele din noi se deschid cu o lacrima.
- Trebuie să ari când e timpul să ari, nu când ai chef.
- Memoria îşi aminteşte chiar şi de uitare.
- Am început să-mi dau seama că, din actor pe scena vieţii, deveneam un figurant.
- Mai târziu” devenea “prea târziu.
- Cerul devenise pentru mine ceea ce este pentru orice bucureştean. Ceva lipsit de orice fior metafizic, un albastru decolorat banal, murdărit de fumul fabricilor, de unde când se înnorează, cad ploile care umplu oraşul de bălţi.
- Eu am reuşit să am, azi, numai îndoieli şi să nu mai ridic ochii spre cer decât ca să ştiu când trebuie să iau umbrela.
- Pustiul nu-l poate înţelege decât cine l-a trăit.
- Mă tem de ceea ce sfârşeşte totdeauna prin a ne lăsa singuri.
- Orice singurătate are momentele ei de orgoliu.
- Loviturile vieţii nu sunt numai distructive, ci şi constructive; ca loviturile ciocanului în dalta unui sculptor priceput.
- Viaţa unui om este o gură de aer.
- Pesimismul meu este modul meu de a nu accepta să judec normal o anormalitate.
- Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta.
- Există, poate, o clipă în viaţa fiecăruia când vede limpede că nu negaţia este rostul lui.
- Poate că acesta e singurul destin: ceea ce ţinem minte.
- Unii se nasc bătrâni şi unii devin bătrâni foarte repede. Iar unii, ca mine, nu se maturizează niciodată.
- Defectele mele sunt principala mea calitate.
- Sunt mai mult păgân decât creştin.
- Poate, cei care au spus cel mai mult sunt cei care au suferit cel mai mult.
- Astăzi ştim că nu putem să facem nimic împotriva morţii, dar că trebuie să facem totul în favoarea speranţei.
- De aceea, azi, înţeleg că destinul se ascunde, deseori, în cea mai cenuşie şi insesizabilă banalitate.
- A te bate cu morile de vant facand calcule, gandindu-te la riscul ca poti sa pari ridicol, transforma sublimul in stupiditate.
- Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile…
- Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda.
- Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului…
- Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile “insuportabile”.
- Am avut un vis straniu. Mă aflam dinantea unei oglinzi care se pietrifica sub ochii mei. Uimit, am văzut-o transformându-se în zid. Ulterior, n-am mai simtit nevoia să caut alt răspuns în privinţa destinului. Nu poţi fugi de tine însuţi nici măcar când o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.
- Când eram tânăr, fugeam prin viaţă fără să mă gândesc că o iubire poate fi tragică, la un moment dat, din pricină că-i vezi capătul.
- Singurătatea, află de la mine, n-o umple lumea, ci o singură fiinţă. Una care te poate ridica sau nimici.
- Nu există sentiment tragic la români. Cred că dragostea la noi parcurge doar distanţa dintre romanţă şi pat. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgotă.
- În primul rând, sunt conştient că trăiesc într-o ţară de misogini. Şi dacă mă veţi contrazice, vă voi ruga să-mi daţi un exemplu, măcar unul, de mare poveste de dragoste la români.
- S-a întors spre mine: “Dintre cei iubiţi de tine, cei mai mulţi sunt în lumea umbrelor. De ce te-ai teme atât?”. “Aici răspunsul e simplu, i-am spus. Pentru că nici pe cei morţi nu pot să-i iubesc decât trăind.”
- Cred că n-am fost fericit decât în clipa în care am putut spune şi eu, ca orice om, că am iubit. Nu ca scriitor am fost fericit şi nici ca gazetar.
- Va daţi seama ce ar însemna să fie luată “ca adevăr” ideea lui Nietzsche că “Dumnezeu a murit”? Duhoarea metafizică răspândită de cadavrul lui Dumnezeu ar face viaţa irespirabilă.
- Ar fi cinstit să recunoaştem că barbarul care a asediat Roma, pe vremuri, şi a învins-o avea unele calităţi pe care, ulterior, între zidurile Romei, le-a pierdut.
- Cum să explic, oare, de ce cred că nu poţi să iubeşti viaţa şi să rămâi nepedepsit? Sigur, aş putea spune că zeii care ne-au creat au fost sadici. Ne-au dat capacitatea de a iubi, ştiind că, astfel, vom descoperi singuri suferinţa. Dar mă îndoiesc că zeii sunt de vină.
- Ca lumea să fie impresionată de moartea ta, trebuie să laşi în urmă un cadavru frumos. Dacă ai ratat prilejul să te sinucizi în tinereţe, mai târziu se va zice doar: “A trăit destul!”. Ceea ce s-ar spune în cazul meu.
- Oamenii nu obosesc să fie banali. Şi uneori sunt fericiţi tocmai din aceasta cauză.
- Cred că dragostea ne ridică în proprii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti.
- Numai că inteligenţa mea a avut întotdeauna un defect faţă de a altora, e o inteligenţă tristă. Asta e tot.
- A te simti singur nu e doar dovada unui gol, ci si o dovada ca inca n-ai pierdut legatura cu lumea. Remarci absenta celorlalti. Uneori, numai prin singuratate suntem solidari.
- Dar nici azi nu pricep cum poate fi cineva mizantrop sub un soare arzator, pe o plaja. Probabil adevarata nefericire nu e sa nu fii iubit, ci sa nu poti iubi.
- Impartind timpul, omul a descoperit ca el curge ireparabil. A observat ca “azi” devine “ieri” si ca umbra copacilor se alungeste spre asfintit. In clipa aceea a devenit melancolic si a descoperit regretul. Dar era prea tarziu.
- Nu putem vedea toti cerul ca un astronom, pamantul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, pasarile ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, sa existe pe lume si diletanti, a caror singura specialitate e melancolia. Si, evident, eu fac parte din ei.
- Cine se uita in sertarele mele da peste o intreaga farmacie. Dar dragostea de viata e un sentiment parsiv! In fiecare dimineata, cand vad cerul limpezindu-se, redescoper senzatia sacrului, desi v-am marturisit ca nu sunt un om religios.
- Ceea ce m-a blocat de cate ori m-am temut ca ar putea exista un “maine” cand viata n-ar mai fi decat o umilinta continua, fara nicio scapare, a fost gandul ca, o data pasul facut, nu ai cum sa-l regreti.
- Ideea mea despre moarte e una goala, fara nicio promisiune.
- Adevarul nu e niciodata pur si aproape niciodata simplu.
- Se pare ca inca dupa vremea lui Caragiale cuvantul ” reactionar ” era compromis.
- Am avut timp sa fiu egoist si superficial, am avut timp sa fac din regrete o boala incurabila. Am avut timp sa descopar ca lumea in care ma aflu nu e lumea in care mi-as fi dorit sa traiesc, fara sa fiu sigur ca exista vreuna cu care as fi fost compatibil.
- Curioasa ideea lui Origene ca fiecare suflet are trupul pe care il merita. Cunosc prea multe cazuri in care lucrurile au stat pe dos.
- Adevarul e ca m-am straduit mereu sa nu recunosc ceva: sunt un om trist. Am preferat sa confund dragostea de viata ( reala, dar egoista ) cu natura mea intima.
- Marea e, probabil, singurul loc unde se poate intelege bine, cu adevarat, diferenta dintre mitologie si istorie.
- Ma intorc tot mai des la ideea ca destinul este dictat de detalii.
- Viperele nu dorm in istorie sub pietre.
- Viaţa în Lisa nu era de invidiat pentru cineva care judecă doar prin prisma confortului. Mucosul care nu putea zice ” răsărit” şi “călătorit” umbla în opinci prin zăpadă.
- Cand spun “lume mitologică” mă gândesc la ceva simplu. M-aş feri să zic că am avut o copilărie “de basm”.
- Tocmai a căzut prima zăpadă. A nins indolent şi frumos, ca într-un basm nordic. Acum, crengile îngheţate ale oţetarilor au bandaje albe, iar în curte zăpada (singurul lucru curat din 2005, îmi vine să spun) n-a apucat, încă, să se transforme în mâzgă purulentă.
- Dragostea nu este doar un zâmbet, nu este doar o floare, dragostea este un suflet rănit şi apoi vindecat de altul.
- Grecii ne-au sugerat că marea filosofie are în miezul ei un pahar de cucută.
- Pentru mine, Lisa nu e o localitate. E un amestec de lume reală şi mitologie, care nu poate fi asemănat cu nimic.
- N-am urmărit aici mai mult decât să mărturisesc ceea ce am aflat cu ajutorul inimii de la viaţă.
- Mă tem de moarte, pentru că nu cred în viaţa de apoi.
- Dacă nu pot să fac istoria, o îndur.
- Singura mea satisfacţie reală sunt dezamăgirile mele, asta înseamnă că am avut iluzii foarte mari.
- Sunt un singuratic. Am puţini prieteni. Sunt singur aici, între molii şi cărţi. Certitudinile mele sunt ca hainele roase de molii.
- Maşina de scris a devenit o prelungire a trupului meu. M-am dezobişnuit să scriu de mână. Nu concep să folosesc calculatorul. Progresul tehnic şi ştiinţific este însoţit de regresii interioare.
- Mitologia este pentru mine un refugiu, un fel de fugă în istorie. Faptul că omul a ieşit din timpul mitologic şi a intrat în timpul istoriei nu este în avantajul său. Eu sunt un reacţionar.
- Nimic nu mai impiedică acum teoria grecilor că toate popoarele aflate dincolo de civilizaţia lor erau alcătuite din barbari. Adică din persoane care nu meritau decât dispreţ.
- În nouă cazuri din zece, dacă femeile de care m-am despărţit s-ar fi întors înapoi după ce plecaseră, poate le-aş fi căzut în genunchi.
- A doua pasiune a fost şahul. Jucam în fum de ţigară ore întregi fără să mă pot desprinde de pe scaun. Parcă mă ţintuia cineva acolo… Întreg universul încăpea acolo.
- Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens…
- O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara.
- Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers!
- Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine!
- Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!
- Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
- Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte…
- Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita…
- Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…
- Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…
Octavian Paler e unul dintre cei mai inteligenti oameni care au imbogatit cultura romana. Cand a murit el, a fost ca si cum ar fi ars biblioteca nationala. Faceti treaba buna cu citate Octavian Paler la voi pe site. Multumesc
in orice momemt al vietii gasesti un raspuns la intrebarile care te framanta, o speranta la orice gand, numai cand citesti citatele lui octavian paler. intradevar o enciclopedie;
[…] lista poate continua… Last 10 posts in Educatia6 Mai – May 6th, 2008Cum sa copiezi eficient – April 1st, 2008Cum se naste […]
Daca el a iubit, cu siguranta a iubit absolutul.. e trist ca nu ma pot regasi in multe dintre citatele despre iubire..
Dar voi mai creste..
[…] Vezi Citate Octavian Paler […]
As vrea sa mai adaug un citat de Octavian Paler din Viata pe un peron: “nu exista pustiu, exista numai incapacitatea umana de a umple golul in care traim”
AR TREBUI SA FIU TRIST CA L-AM DESCOPERIT PE PALER ACUM CIND NU MAI ESTE SAU SA MA BUCUR CA TOTUSI NU SUNT UN IGNORANT?
Nu stiu ce sa zic…ori de cate ori ma gandesc la Octavian Paler.
Inca imi rasuna in urechi si in suflet ultimele lui comentarii de la “Sinteza zilei”…emisiunea unde nu il pierdeam niciodata.
Vorbea rar si obosit dar ferm si hotarat, neclintit. Puteai sa nu fii de acord cu el dar in nici un caz nu il puteai banui de scopuri ascunse. Era batranul meu intelept si darz. As fi vrut macar odata sa ii strang mana cu respect, ori chiar sa i-o sarut ca unui sfant.
Exagerez? Si ce daca. Sunt tanar si imi caut modele, caut pe cineva sa ma impresioneze iar unul din putinii care a reusit sa o faca este deja mort, plecat dincolo, sa ii invete pe zei.
…doresc sa primesc citatele noi aparute…
“Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost.”
Ador citatul asta 🙂
inca un citat din Octavian Paler,”Viata pe un peron “(Decalog),in care eu ma regasesc:'”Sa astepti oricat.Sa astepti orice.Sa nu -ti amintesti,in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent…Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie,chiar daca dureaza toata viata.'”
Imi pare nespus de rau ca am inceput abia acum sa fiu interesata de scrierile lui Octavian Paler.Un om sensibil,care isi exteriorioriza sentimentele intr-un mod placut,un model de viata pentru toti.Tin sa spun ca el se afla sus…in rai cu toate ca nu credea in viata de apoi.
superbe toate!..
Stiu si eu unul frumos: “Ceilalţi lupi m-ar sfâşia dacă ar şti că urletul meu e, in realitate, un plâns.”
Is frumoase toate…
ps: cami esti din bc?
frumos spus!
apropo, unele se repeta:)
Adorm si ma trezesc ,gandindu-ma la vorbele de duh ale acestui mare scriitor ; e magnific !
Daca cititi poeziile lui de dragoste (Noptile, Digul, spre exemplu )nu credeti ca a avut o mare iubire…extraconjugala?
sunt din Iasi…
Citind acele poezii de dragoste si nu doar acelea,sunt convinsa ca acest geniu al cuvintelor a trait chiar o mare deceptie sentimentala.N-a fost fericitul beneficiar al frumoaselor povesti de dragoste.S-a sfarsit amintindu-si de cate ori a avut resurse gustul amar al acestor deceptii,precum si strigatul “fara ecou” al durerii sale sufletesti.
Pentru mine, Octavian Paler a fost unul dintre cei mai mari scriitori romani. Cu dragoste de tara (asa cum este ea) si de viata, Octavian Paler a lasat in urma lui nu numai o opera vasta ci intreaga sa existenta pe care a concretizat-o prin scrierile sale.
Nu cred ca am dreptul de a-i interpreta sa de a-i judeca viata prin prisma a ceea ce a scris de-a lungul timpului sau pusr si simplu…Regret doar ca am avut posibilitatea de a-l cunoaste si de a schimba cateva impresii…si nu am facut-o.Am crezut ca am timp…
las si eu cateva citate de Octavian PALER – Paradis fara sarpe. Pledoarie rostita de o femeie la procesul lui Don Juan:
Barbatilor nu le place sa le spui in fata ce crezi despre ei. Au nevoie sa fie laudati, chiar cand nu merita, si sa li se dea impresia ca omenirea depinde de ei, chiar cand sunt niste ratati.
E mult mai usor sa admiti adevarul decat sa minti. Pentru ca numai minciuna trebuie nascocita. Adevarul nu cere decat sa-l recunosti, pe cand, ca sa minti, trebuie sa-ti bati capul, sa ai imaginatie si memorie buna, ca sa nu te incurci.
Daca nu suntem curve, barbatii ne cred niste gaste visatoare care abia asteapta sa fie mintite. Si, uneori, chiar asa ne comportam, din pacate.
N-am putut iubi niciodata un barbat pe care-l simteam inferior mie. Am simtit nevoia sa admir pentru a ma darui.
Barbatii nu pricep decat foarte rar ca femeia este o fiinta curioasa. Nu-i place sa fie sclava decat daca isi leaga singura lanturile. Daca altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revolta, sufera sau se ofileste. Nu se poate simti fericita in robie decat daca a vrut.
Unii ma invidiaza pentru tineretea mea. Acestora imi vine sa le strig: „Pentru Dumnezeu, sunt mai batrana decat voi. Nu va luati dupa aparente. Eu sunt ca o ruina stralucitoare. Pot sa stralucesc fizic, si o fac, recunosc, din orgoliu, dar pe dinauntru sunt o ruina“. Si n-as exagera, va asigur. Ma imbrac cu grija, tin sa fiu eleganta, fiindca o femeie nefericita nu-si poate ingadui sa umble oricum.
Traim intr-o lume in care viata fiecaruia depinde de altii. Nu e de ajuns sa visezi. Mai trebuie sa nu vina cineva care sa te azvarle intr-o cocina. In zadar am vrut eu sa fiu buna si generoasa. M-am ferit sa fac vreun rau cuiva. Si la ce mi-a folosit? Idealismul nu valoreaza doi bani, daca n-ai si putin noroc. Or, eu n-am avut. Si nimeni n-a banuit ca, sub masca mandriei mele, o proasta astepta sa fie trasa pe sfoara.
Toate adulterurile au in spatele lor o mare plictiseala.
El, Don Juan, isi face loc in golul creat de ceea ce nu le oferiti voi, barbatii, femeilor. Barbatii isi imagineaza ca femeile exista pentru a fi ei fericiti.
Orice femeie vrea sa fie iubita pentru ea insasi, nu fiindca exista „iubire“ pe lume.
Barbatii care mint jurand pe vesnicie. Ei jura pe ceea ce n-au! Vesnicia nu e a nimanui.
Sistemul ipocrit pe care se bazeaza barbatii, potrivit caruia femeile trebuie sa fie multumite cu viata searbada oferita de ei.
Dupa o anumita varsta, barbatii nu au decat foarte rar simtul ridicolului. Vor sa se afiseze, neaparat, cu fete tinere. Nu-si dau seama ca sunt caraghiosi si ca lumea sa uita cu mila la ei. Cum de sunt atat de prosti, incat sa-si inchipuie ca o femeie tanara, care le-ar putea fi chiar nepoata, cade lata, de amor, atunci cand da cu ochii de ei? Explicatia o cunoasteti. Banii si celebritatea atrag, cum atrage fluturii o lampa aprinsa.
Una ca mine ramane visatoare si dupa ce a trecut prin infern, asa dupa cum un idiot ramane idiot si dupa ce a trecut prin rai. Ultimul barbat pe care am facut greseala sa-l cred (fiindca noi, femeile, nu ne invatam niciodata minte, ii luam in serios pe barbatii care fac pe sentimentalii si suntem surprinse cand, dupa ce-si ating scopul, ne intorc spatele) mi-a zis cu raceala intr-o zi: „Ce-ar fi sa ne intelegem?“ „Cum adica?“, am intrebat eu cu un inceput de speranta. „Sa facem un targ“, mi-a zis. Tot nu intelegeam. „Ce fel de targ?“ El ranjea. „Tu ma scutesti de scene, iar eu iti las lantul de aur pe care ti l-am daruit“. Mi s-a urcat sangele la cap. M-am intors spre caseta de bijuterii, am rupt lantul si l-am azvarlit: „Ia-l si pleaca, sa nu te mai vad“. Dar, dupa ce a inchis usa, m-am pornit sa plang ca o proasta. Tacerea urla, parca, in jurul meu. Cateva saptamani am stat nemiscata langa telefon. Speram ca ma va suna. Eram gata sa-i iert orice si sa nu-i mai reprosez nimic.
Don Juan nu lasa amintiri urate in urma lui, cand isi ia talpasita, deoarece femeia cu care a petrecut o noapte de dragoste n-a apucat sa se deprinda cu el. Nu s-au creat obisnuinte. Nu ajungi sa te certi cu el, sa te impaci, sa-i afli metehnele, sa-i ghicesti reactiile, sa banuiesti cand te minte si sa te induiosezi cand iti cere iertare. In clipa in care pleaca, Don Juan e un necunoscut care ti-a oferit cateva clipe de extaz. Pe cand un barbat de care te-ai legat prin nenumarate nimicuri te raneste in momentul cand pleaca. Si, uneori, rana nu se mai vindeca.
Barbatilor nu le place decat sa le canti in struna si sa te transformi in obiect. Daca n-o faci, se plictisesc si te tradeaza. Cauta pe alta care intelege mai repede ce vor ei. Barbatii vor cariera, vor glorie, vor bani, nu dragoste. Amintiti-va ca Penelopa a stat zece ani sa-l astepte pe Ulise. Si n-a gasit ceva mai bun sa destrame noaptea decat panza pe care o tesea ziua. In vremea asta, Ulise se distra cu nimfa Calypso.
Nu eram potrivita nici pentru o manastire, nici pentru un bordel.
Simteam pentru el un fel de dragoste amestecata cu mila. Aveam, parca, o misiune in armata salvarii.
As dori sa traiesc iubirea, nu sa emit teorii despre ea.
Amintirile iti pot otravi viata.
E perfect normal sa putem interpreta cuvintele “geniului”,nu se pune problema de a avea sau nu dreptul.E o lege nescrisa,pana la urma.
Cat de frumos spus josho_an :”plecat dincolo, să îi învete pe zei!”
N-a fost o deceptie, dupa parerea mea a divinizat-o, insa niciunul dintre ei n-a avut putere pana la capat sa tina piept “ambientului” si convenientelor. Apropo, dupa parerea voastra, cat de multe poti sacrifica pentru a duce pana la capat o iubire adevarata?(vezi:”sa iubesti fara masura”). Dar in cazul cel mai nefericit cand esti deja casatorit, ai copii si in sfarsit ai intalnit iubirea pe care ai
asteptat-o o viata?…
A divinizat-o,iubind-o,insa a fost o iubire neimplinita,a fost un mare nefericit, iar pentru ca peisajul sa fie complet,si-a pierdut familia (sotia si copilul), intr-un groaznic accident.E dificil ded raspuns la intrebarea ta,taviana…in care stadiu al iubirii putem vorbi de”iubire adevarata”?Ce presupune “capatul” iubirii?
Imi pare rau sa te contrazic, dar baiatul sau traieste. De unde ai informatia asta?Da-mi detalii, ma intereseaza…
In ceea ce priveste celalalt aspect, o iubire adevarata nu are stadii sau capat…poate gresesc.
Am pt voi inca o intrebare : sunteti de acord cu afirmatia(facuta de un barbat) conform careia e mult mai important ca o femeie sa se simta protejata si sa nu o faci sa sufere, chiar daca asta presupune sa o minti?
Nu trebuie sa-ti para rau sa ma contrazici,daca ai dreptate.Citisem undeva aceasta informatie,care se pare ca nu e sustinuta.Tu aminteai in postarea anterioara despre “a duce pana la capat o iubire” si despre “iubire adevarata”.Exista iubiri neadevarate? 🙂
Cu afirmatia facuta de acel barbat nu sunt de acord.Cand minciuna va iesi la iveala,fiindca indiscutabil acesta e finalul,poate fi oare masurata intensitatea suferintei ?
Am verificat pe site si intradevar se confirma spusele mele, l-am vazut postat in imagini pe fiul sau la inmormantare. Locuieste in Italia si are o fetita. In ceea ce o priveste pe sotia sa nu am aflat decat ca a lucrat la Radiodifuziune si…cam atat.
Ai dreptate, fiecare iubire, in momentele in care traieste, se vrea adevarata. Eu ma refeream insa la alceva: cate vitregii din partea celor din jur poti suporta, cat de mult iti poti permite sa ranesti alte persoane implicate in viata celor doi pt a-ti trai pana la capat miracolul…miracol care a aparut cand nici nu te mai asteptai. Cam asa cred eu, dupa ce am citit cateva din poeziile Maestrului, ca i s-a intamplat si lui, iar iubita “ascunsa” a cedat si l-a parasit. Poate fabulez, dar citeste-le cu atentie.
Regret ca l-am descoperit pe Octavian Paler prea tarziu, ce-i drept, inainte sa se inalte intr-o stea.
Nu consider ca in viata conteaza prea mult sa retii citate date de altii. Mai important este sa intelegi care era de fapt mesajul dincolo de acele ghilimele. Am fost mereu pe principiul ca este mai frumos, real si original sa ne cream noi propriul citat pentru ca niciodata nu mi-au placut oamenii care au un motto.
Mereu o sa am toata admiratia pentru oameni ca Mihai Gadea, care nu doar ca au o cultura vasta si un cuvant de spus in aceasta Romania a Noastra,dar pot spune ca mi-a ramas si acum in minte imaginea de ‘copil’ indurerat de pierderea cuiva care a fost ceva mai mult decat o prezenta in viata sa.
Cat de pustie as fi fost daca nu l-as fi descoperit pe Dl. Paler…Si ,cu siguranta n-as fi inteles ca viata e doar un drum intre o nastere si moarte,o calatorie cu trenul spre niciunde…asa cum a inteles Narcis cand si-a privit chipul in apa…Multumesc vietii ca l-a adus printre noi sa ne lumineze,sa ne smulga valurile de pe gandire si simtire…Suntem norocosi ca te avem pentru totdeauna,Dl. Paler.Nu ne ramane decat sa ne plecam genunchii a multumure si a rugagiune pentru …EL?…desigur nu,pentru noi.
Sa stiti c-am fost zilele astea la Lisa si-am vorbit cu doua batrane vecinele de vis-a-vis a parintilor maestrului. Ce-am aflat: ca nu s-a impacat niciodata cu sotia si “iubirea ascunsa” de care va aminteam anterior a existat, venea cu ea des la Lisa, insa erau foarte discreti…oricum, concluzia a fost ca s-au iubit mult de tot
Despre acea “iubire ascunsa” ne aminteste insusi maestrul , prin prisma ideilor atat de iscusit exprimate . E evident ca a avut o mare iubire ,transformata in deceptie la un moment dat… despre asta tot vorbim, nu ?:)
un om cu adevarat mare:)
Las si eu un citat al Zeului Limbii Romane,si anume domnul OCTAVIAN PALER :”A MURI INSEAMNA A TE MUTA INTR-O NOUA STEA”…Eu am citit foarte mult OCTAVIAN PALER SI IL ADMRIR PTR FELUL CUM VORBEA LA SINTEZA ZILEI.ACOLO A SPUS UN LUCRU MARET;INTREBAT CARE SUNT INGREDIENTELE LA ROMANI DOMNUL OCATVIAN PALER A SPSUS:”INGREDIENTELE LA ROMANI SUNT PROSTIA,IPOCRIZIA SI PROSTITUTIA”.R.I.P.MAESTRE
Hei, ati obosit sa vi-l mai amintiti??? Uite, peste cateva zile se implinesc 3 ani de cand “s-a mutat intr-o stea”. Hai sa-l reinviem!!!
as avea si eu un citat dragut… Iubirea e singurul cuvant de nu poate fi definit prin alte cuvinte.
[…] http://www.citateistete.ro/2008/03/24/citate-octavian-paler-i/ […]
Cuvintele lui Octavian Paler sunt vindecatoare .
“O iubire pe care esti nevoit sa o pazesti nu reprezinta nimic” ce frumos spune.Daca am reusi sa ne debarasam de neincredere cred ca am fi mult mai fericiti!
[…] si lista poate continua… […]
primul contact care l-am avut cu filosofia lui Paler a fost cind am citit -Interviu cu Dumnezeu-, motiv pentru care pot spune simplu ca imi pare bine ca am fost contemporan cu acest OM. Dumnezeu sa-l odihneasca, iar noi sa-l cinstim.
Am si eu un citat, cred ca e chiar potrivit in contextul asta: “Nu exista bucurie de care sa ne aducem aminte fara tristete”. Lectura placuta!
ce pretenti puteti avea de la o natie CURCITA ?
STITI ISTORIE ?
UITATIVA LA INFLUENTELE FOLCLORICE SI LA DANSURILE POPULARE CA INFLUENTA DE LA ALTE POPOARE SI APOI VORBITI. TOATE CELE BUNE 🙂
[…] http://www.citateistete.ro/2008/03/24/citate-octavian-paler-i/ […]
[…] http://www.citateistete.ro/2008/03/24/citate-octavian-paler-i/ […]
[…] http://www.citateistete.ro/2008/03/24/citate-octavian-paler-i/ […]
[…] http://www.citateistete.ro/2008/03/24/citate-octavian-paler-i/ […]
Ma bucur nespus de mult ca dragostea noastra pentru OCTAVIAN PALER descopera in noi intelepciune si frumos.Mi-a placut foarte mult comentariul in care moartea marelui OM este comparata cu arderea unei biblioteci.SUPERB.Va recomand “Convorbiri cu Octavian Paler”, Dialog cu Daniel Cristea-Enache.
“SUNT CEEA CE AM PUTUT DEVENI” spunea Maestrul.Devenirea lui este eterna si infinita.
Octavian Paler a fost una dintre personalitatile cele mai puternice a epocii noastre. Din pacate acestea ajung sa fie apreciate doar atunci cand dispar dintre noi.
octavian paler este un guru al zilelor noastre pacat ca nu este mai des scos in prinplan
in citatele lui Paler ma regasesc,,,ar fi interesant ca toata lumea sa sutina ceea ce gandea el..atunci lumea nu ar mai fi cum e azi!….
O valoare la fel de pretioasa ca Eminescu, Brancus sau Grigorescu… un geniu contemporan care si-a lasat amprenta in scrierile zilelor noastre.
De o vreme,imi exprim starile,trairile,in citate de Paler,si asta,pt ca nu pot fi definite mai bine! Ca si cand,cineva,mi ar fi transformat simtirile in cuvinte,pt a le putea arata lumii intregi…
Citate de valoare scrise de un om de valoare! Pacat ca a plecat dintre noi!
frumoase comentarii despre o adevarata personalitata contemporana a zilelor noastre…unul dintre cele mai importante e ca “…am crezut ca am timp…”(anya) nu asta credem cu totii?